Malta – 6 locuri pe care le-am vizitat în 4 zile

Dragi călători,

Ne amintim astăzi de aventura noastră din Malta. Am văzut de curând o imagine de aici, și ne-am dat seama că nu am povestit despre această escapadă.

Este timpul să ne revanșăm 🙂

Malta este o țară – insulară, formată dintr-un arhipelag, în Marea Mediterană. Este aproape de Italia (80 km față de Sicilia).

Cele mai mari și importante insule sunt Malta, Gozo și Comino, toate trei fiind locuite.

Capitala, Valletta, este cea mai mică capitală din UE.

Noi am fost în luna februarie. Deși nu am avut soare în fiecare zi, vremea a fost totuși caldă și frumoasă.

Este o combinație interesantă, ce ne-a făcut curioși să o descoperim preț de câteva zile. Limba este malteza, seamănă cu italiana, engleza și ceva limbi arabe la un loc.

Ce am vizitat în Malta?

În cele 4 zile în care am stat aici, am ales câteva locuri în care să mergem.

Distanțele sunt destul de mari, iar noi am mers cu un grup mai mare. Așa că nu am închiriat mașină.

Atenție, se circulă pe dreapta. Un aspect important, mai ales dacă vreți să luați autobuzul. Să nu îl luați în direcția greșită, ca noi.

Sliema

În prima zi am trecut prin Sliema, în drumul nostru spre Popeye Village. Orașul este, de obicei, căutat pentru restaurantele și barurile sale. Dar și pentru cazări accesibile.

Popeye Village

Așa cum îi spune și numele, în 1980 aici s-a filmat celebrul muzical. Acum este una dintre celebrele atracții.

Vă puteți plimba, savura un ceai la terasă, deasupra mării sau vă puteți bucura de activitățile oferite în diversele căsuțe. Atunci când am fost noi, exista și posibilitatea de a juca o scenă din film.

Mdina

Orașul tăcerii este și vechea capitală a insulei merită vizitată. Vă puteți plimba pe străduțele înguste. Acestea ne-au adus aminte de Italia.

Este un loc plin de istorie, un oraș medieval, așa că aici nu veți întâlni mașini.

Nu uitați să admirați balcoanele sau ușile colorate.

Citește și: 15 ORAȘE DIN TOSCANA PE CARE NU TREBUIE SĂ LE RATAȚI

Marsaxlokk

Celebrul sat pescăresc se află la o oră de Valletta. Noi am ajuns aici cu autobuzul, după multe stații și opriri.

Veți descoperi un port plin de bărcuțe colorate. Acestea au un simbol, ochiul lui Osiris. Se spune că acest simbol ar apăra pescarii de spirite rele.

Aici trebuie să încercați o masă cu pește proaspăt. Din păcate, noi am stat foarte puțin și nu am apucat.

Valletta

Nu cea din urmă, capitala actuală merită o zi pentru a fi descoperită. Bineînțeles, de ritmul fiecăruia.

Fiți pregătiți pentru pante și urcări.

De văzut în Valletta:

  • Catedrala St. John’s Co
  • National War Museum – Fort St Elmo
  • Palatul Marelui Maestru
  • Grădinile superioare Barracca și să asistați la ceremoniile militare
  • Valletta WaterFront – partea de depozite transformate în restaurante și baruri

Vittoriosa (Birgu)

În ultima zi a aventurii malteze, am luat ferry și am traversat în orașul Vittoriosa. Ne-am plimbat pe străduțe și am admirat bărcile din port.

Lângă acesta se află și orașele Senglea și Cospicu. Aici au fost construite fortificații ce au rezistat atacurilor turcilor.

Alte locuri faine de văzut în Malta

Cum timpul a fost scurt, nu am apucat să vedem multe locuri de pe această insulă. Nu e timpul pierdut.

Comino și Laguna Albastră – este cea mai mică dintre insulele locuite. Aici veți găsi mult chimen, ce crește din belșug. De obicei, este o destinație pentru vară.

Gozo – a doua insulă ca mărime din Malta. Plecarea se face din Cirkewwa. Capitala este Victoria (Rabat). Puteți descoperi orașul, vizitând castelul, biserica și vechiul centru. La fel, vă puteți bucura de plajă.

Recomandările noastre:

  • Dacă veți merge pentru un city break, alegeți locurile pe care doriți să le vizitați.
  • Puteți să luați un card cu 12 călătorii, iar un bilet este valabil 2 ore. Poți schimba și autobuzele în acest timp.
  • Transportul în comun poate avea întârzieri, iar distanțele dintre obiective/locuri sunt destul de mari. La fel, puteți aștepta destul de mult după autobuzul de care aveți nevoie.
  • Pentru vară, neapărat să ajungeți și în celelalte insule.
  • Nu uitați adaptorul pentru priză.
  • Bere bună și artizanală găsiți la The Brew Bar & Grill, Sliema.
  • Cafea de specialitate am băut la Lot Sixty One Coffee Roasters, în Valletta.
  • Pentru o gustare rapidă, încercați piadinele de la Piadina Caffe. Calde și delicioase.
  • Încercați un gelato de la Fior di Latte, din Mdina.

Zbor

Zborul nostru a fost cu Wizz Air, de sâmbătă până marți (februarie 2018). Este perfect pentru un city break.

Cazare

Cazarea pe care am avut-o a fost în Griza. Însă există multe variante atât în Valletta, cât și în Sliema.

Per total, ne-a plăcut. Și dacă ne întrebați, vă recomandăm să mergeți.

Istorie, culoare, mâncare bună și multe locuri faine de văzut.

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins