Cum să arate 2022 pentru călătorii clandestini?

Dragi călători,

Tocmai a început un nou an. Și nu am vrea să lăsăm anul 2021, fără să ne amintim de el.

Asta pentru că noi sigur nu îl vom uita.

Deși nu am călătorit foarte mult, ne-am bucurat de un an minunat.

Echipa noastră s-a mărit cu o mică călătoare. Sau cel puțin, așa sperăm să fie ❤️😍

La capitolul aventuri și călătorii, am menționat aici, în articolul despre 2020 și despre prima jumătate a anului.

Pe scurt, în februarie am ajuns în Bran, la Green Resort Bran.

Iar la final de mai și început de iunie, am plecat într-un mini tur spre vestul țării.

Suntem datori cu itinerariul: Cazanele Dunării, Timișoara, Oradea, Deva, Sibiu.

Dream Tricule – Cazanele Dunării
Il Giardini di Zoe
Timișoara
Oradea
Sibiu

Iulie a fost luna în care micuța a venit pe lume.

În septembrie ne-am bucurat de câteva zile în noua formulă, la Moieciu.

Noiembrie l-am încheiat la Brașov. Iar decembrie a fost în familie.

Am avut și o scurtă escapadă de câteva ore la Târgoviște.

În rest, am luat la rând parcurile din București.

Am simțit toamna și ne-am bucurat de culorile ei. Am gătit și am descoperit zi de zi lucrurile noi pe care le învață cea mică.

Parcul Circului

Și ne-am dat seama ce repede trece timpul. De aceea e important să fim prezenți în tot ceea ce facem.

2022

Pentru 2022 avem câteva idei și planuri în cap.

Vrem în primul rând să ne bucurăm în continuare de această perioadă.

Și să redescoperim lumea în pași de bebeluș curios.

La capitolul destinații, ce bine ar suna câteva zile în Italia. Sau o săptămână răcoroasă în Olanda.

Dar și câteva zile de relaxare pe o plajă, în Grecia.

Sau câteva zile de vară la Sirnea, poate prin Harghita.

De asemenea, vrem să explorăm toate locurile faine de lângă casă. Le vom documenta, așa că fiți pe fază.

Idei și variante sunt suficiente. Sănătoși să fim și vedem unde ajungem.

Voi ce vă propuneți de la 2022?

Un an nou sănătos și să vă bucurați de aventuri faine!

Călătorii faine,

Mihaela

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins