15 Orașe din Toscana pe care nu trebuie să le ratați

Dragi călători,

Toscana este una din favoritele noastre când vine vorba despre Italia. Am ajuns de 2 ori și a treia oară doar în treacăt și plănuim să revenim.

Așa că ne-am gândit să povestim puțin despre această zonă minunată.

Sperăm să vă fie de folos, dacă veți ajunge în zonă.

Găsiți cele 2 trasee făcute de noi aici:

TRASEUL NOSTRU CLANDESTIN PRIN TOSCANA

CIRCUIT ÎN TOSCANA: INCURSIUNE PRINTRE PODGORII, CETĂȚI ȘI PEISAJE IDILICE

Regiunea Toscana

Nu știm dacă zona mai are nevoie de vreo prezentare. Însă menționăm pe scurt câteva informații.

Aceasta are ca “granițe” regiunile Lazio, Umbria, Emilia-Romagna, Liguaria și Marea Tireniană.

Este cunoscută pentru cazările agroturistice, în diferite ferme agricole ale localnicilor, vinurile din Chianti și nu numai, dar și pentru orașele atrăgătoare și pline de istorie.

Să ne reamintim de cele mai faine orașe vizitate. Le luăm pe rând, am jos.

Val d’Orcia

Poate cea mai frumoasă parte din Toscana. Cea care ne-a plăcut cel mai mult. Bineînțeles, depinde de gusturile fiecăruia.

Pienza

Orașul este plin de viață, istorie și are priveliști minunate. Centrul său istoric se află din 1996 pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

Neapărat de trecut pe lista voastră.

Montepulciano

Aflat în vârf de deal, orașul face parte din Provincia Siena. De aici se văd minunat panoramele tipice toscane.

Vinul produs în Montepulciano este și el unul renumit, alături de cel de Chianti. Și reprezintă unul dintre simbolurile din Toscana.

Străduțele înguste specifice orașelor italiene te fac să te bucuri și mai mult de peisaje. Și de experiența în sine.

Montalcino

Micuțul orășel se bucură și el de un vin produs aici, bineînțeles. Brunello di Montalcino își are originea în această locație.

Puteți expora micul oraș, să vă bucurați de vin, paste și pecorino local.

Castiglione d’Orcia

Primul orășel pe care l-am vizitat în zonă. Era aproape de agroturismul în care stăteam noi. Ne-a plăcut faptul că nu erau turiști. Localnicii stăteau de vorbă la cafea.

Siena

Din categoria orașelor mai mari, Siena este cunoscut pentru festivalul Il Palio. Acesta are loc de 2 ori pe an, în iulie și august.

Orașul se îmbracă în steaguri, toboșarii cântă pe străzi, iar în Piazza Del Campo au loc celebrele curse de cai.

Val d’Elsa

San Gimignano

Orașul se găsește mereu pe lista celor care ajung în Toscana. El se află la jumătatea drumului dintre Florența și Siena.

La fel ca multe alte orașe, este situat pe un deal, cu priveliști demne de cărți poștale. Este o cetate, cu ziduri fortificate.

Acesta are multe turnuri, ceea ce îl diferențiază de celelalte orășele.

Volterra

Mai liniștit decât San Gimignano, însă la fel de frumos. Acesta are origini etrusce, iar centrul istoric este foarte bine păstrat.

Veți descoperi aici foarte multe obiecte confecționate din alabastru. Așa că păstrați loc în bagaj pentru câteva suveniruri aparte.

Monteriggioni

Orășelul face parte din provincia Siena. Cel mai important punct este castelul din Monteriggioni.

Vă puteți plimba de jur împrejur, pe pereții cetății, pentru a surprinde cele mai faine panorame.

Lucca

Aceasta are 9 porți de intrare și un zid lung ce îl înconjoară. Cel mai mult ne-a plăcut Piazza Anfiteatro și Turnul Guinigi. De aici puteți vedea orașul și împrejurimile.

Chianti

Cunoscută pentru clasicul vin Chianti, zona este perfectă pentru explorare. Și degustări de vin, bineînțeles.

Descoperirea noastră a fost că în zonă se produce ulei de măsline și se cultivă șofran.

Puteți alege să vă cazați mai remote, într-o cazare agroturistică cu vie sau în unul din orășelele din zonă.

Radda in Chianti, Panzano, Castellina, Gaiole sau Greve sunt orașele cele mai cunoscute din această regiune.

Greve in Chianti

Pentru a doua vizită, noi am ales o cazare lângă acest oraș. La plecare, l-am vizitat rapid.

Este micuț și foarte liniștit. Când am fost noi, era un târg. Aici am găsit sandwich-ul cu Porchetta, pe care voiam să îl testăm.

Panzano

În trecere, am vizitat rapid și acest micuț orășel. Foarte liniștit 🙂

Grosetto

Un oraș liniștit, unde am observat liniștiti localnicii, la un cappuccino. Noi am ajuns în trecere spre Marina di Grosetto, unde am stat câteva zile la plajă.

Grosetto

Castiglione della Pescaia

Am descoperit acest orășel lângă Marina di Grosetto. Și ne-a plăcut. Dacă ajungeți în zonă, merită o plimbare.

Florența

Cu siguranță primul loc care vă vine în minte când vă gândiți la Toscana. Orașul merită alocate câteva zile pentru explorat. Mai multe despre ce am vizitat noi în 3 zile, găsiți aici.

Alături de Florența, Pisa este cea dea doua “poartă” de intrare în Toscana. Așa că îș puteți vizita și pe acesta.

Toscana rămâne în continuare preferata noastră. Și tare ne-ar plăcea să ajungem curând aici 🙂

Voi ați vizitat zona? Ce v-a plăcut?

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins