18 Locuri în care să admirăm peisaje de toamnă

Dragi călători,

Toamna e un sezon frumos, mai ales dacă îl admirăm într-un loc plin de culoare. Așa că ne-am gândit să facem o listă cu locurile pe care noi le-am văzut. Și unele în care ne-ar plăcea să revenim toamna.

Voi ce alte locuri faine și colorate ați vizitat toamna?

1. Peștera

Cred că este preferatul nostru de primavara până toamna. Asta pentru că nu am ajuns încă iarna aici.

Nu știm ce ne place mai mult: culorile, vederea spre Piatra Craiului sau liniștea?

Cazare: Pensiunea Garofiţa Pietrei Craiului

Peștera
Vedere din Peștera

Toamna în PeșteraPeștera

2. Șirnea

Un alt sat cu vedere la Piatra Craiului. Clar avem o pasiune pentru aceste priveliști. Având în vedere că primele 5 locații sunt cam în aceeași zonă 🙂

Plănuim să revedem satul cât de curând, așa că revenim cu imagini de toamnă. Mai ales că noi am fost acum 5 ani.

Cazare: Pensiunea Crai Nou

Peisaj din ȘirneaȘirnea

Șirnea - Pensiunea Crai NouȘirnea – Pensiunea Crai Nou

3. Măgura

Aproape de Peștera se află Măgura. Puteți face trasee în Piatra Craiului. Poate cele mai accesibile sunt urcarea la Cabana Curmătura și Prăpăstiile Zărneștilor.

Altfel, traseele din Piatra Craiului nu sunt ușoare și sunt recomandate celor mai experimentați.

De asemenea, puteți face o plimbare între Măgura și Peștera.

Cazare: Pensiunea Mosorel

MăguraMăgura

Vedere spre satul Măgura
Vedere spre satul Măgura

4. Fundata

Despre Fundata am povestit aici, despre weekend-ul petrecut în iulie. Deși am trecut de foarte multe ori prin zonă, abia anul acesta am și stat aici.

Vă puteți relaxa, puteți face trasee eco turistice și vă puteți bucura de natură.

Cazare: Euro Park Fundata

FundataFundata

5. Moieciu

Nouă ne place cel mai mult să ajungem în Moieciu primăvara. Aici am detaliat despre experiențele noastre din această zonă.

Traseele eco turistice se întind între Moieciu și Fundata, Fundățica. Așa că vă puteți caza în unul din sate și vă puteți plimba mai apoi în toate.

Cazare: Vlahia Inn, Crăiasa Munților, Arnica

MoieciuMoieciu

Vedere spre Moieciu
Vedere spre Moieciu

6. Zărnești – Bran

Tot cu cursele de alergare am ajuns în Zărnești. Ne-a plăcut atmosfera, dar și peisajele. Mai ales că am ajuns la început de octombrie. La fix să prindem spectacolul de culori.

Întreaga poveste aici, PEISAJ DE TOAMNĂ ÎN ZONA BRAN-ZĂRNEȘTI-PEȘTERA.

Cazare: Pensiunea Tanița – Bran

Castelul BranCastelul Bran

Pensiunea Tanița - BranPensiunea Tanița – Bran

7. Dâmbovicioara – Podu Dâmbovicioarei

Din categoria zonelor cu vedere spre Piatra Craiului, se află și zona Dâmbovicioarei. În zonă puteți vizita Peștera Dâmbovicioarei.

Cazare: Pensiunea Cetatea Piatra Craiului

Podu DâmbovicioareiPodu Dâmbovicioarei

Vedere spre Podu Dâmbovicioarei
Vedere spre Podu Dâmbovicioarei

8. Cheia

Cu siguranță nu este o locație secretă. Însă este relativ aproape de București și accesibilă.

Munții Ciucaș sunt faini și puteți face diferite trasee. Anul trecut am ajuns în septembrie, cu ocazia Ciucaș x3.

Despre traseele făcute de noi am scris aici și aici. Puteți urca la Muntele Roșu, Vârful Gropșoarele, Cabana Ciucaș sau chiar Vârful Ciucaș.

Cazare: Vila Redford, La Rosa

Munții CiucașMunții Ciucaș

Cabana CiucașCabana Ciucaș

9. Câmpulung – Dealul Mățău

Dealul Mățău se află în comuna Mioarele din județul Argeș. Este unul dintre cele mai înalte dealuri din țară.

Zona este foarte aproape de Câmpulung. Care de altfel, are foarte multe dealuri faine de aventurat pe ele 🙂

Dealul MățăuDealul Mățău

Toamna în apropiere de CâmpulungToamna în apropiere de Câmpulung

Cazare: Conacul de pe Deal

10. Valea Doftanei – Secăria

Detalii despre aventura noastră din această locație găsiți în articolul de aici. E aproape de București, așa că puteți face o escapadă de o zi. Noi am ajuns în iunie, dar suntem curioși cum arată acum, toamna.

11. Azuga

Deși într-o zonă destul de aglomerată, aici am găsit niște culori faine.

12. Călimănești – Căciulata

Aici se află Parcul Național Cozia. Pe care l-am vizitat cu ocazia Cozia Mountain Run. Încă nu am ajuns toamna, dar cu siguranță arată fain.

13. Vaideeni

Este o comună în județul Vâlcea. Din aceasta fac parte satele Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița și Vaideeni. Se află în nord-vestul județului, la poalele Munților Căpățânii. Foarte aproape de Horezu.

Puteți vizita Horezu sau vă puteți aventura pe dealurile din zonă. De asemenea, aproape se află și Pădurea Colorată.

Cazare: Pensiunea Cerna

Pădurea ColoratăPădurea Colorată

 

14. Șugaș Băi

Șugaș Băi este o stațiune turistică din județul Covasna, aproape de Sfântu Gheorghe.

Noi am fost aici în 2015, la Șugaș Trail Race. Din păcate, nu știm cum este acum. Însă în acel moment, zona nu era cea mai populată. Deși are mult potențial, ar merită să atragă ceva investiții.

15. Dobrogea

Anul trecut în septembrie am fost într-o escapadă de weekend prin Dobrogea. Cu siguranță sunt multe de descoperit.

Noi am ajuns la Cetatea de la Enisala. Ne-ar plăcea să ajungem pe Cheile Dobrogei sau prin Munții Măcin.

Cetatea EnisalaCetatea Enisala

16. Veliko Tarnovo

La 3 ore de București, puteți descoperi un oraș fain, cu multe priveliști tomnatice. Despre escapada de o zi din Veliko am scris aici.

Este o locație faină, clar de vizitat.

În plus:

Alte idei în care puteți să vă bucurați de spectacolul de toamnă, la îndemână:

17. Grădina Botanică din București

 

18. Casa Timiș

O plimbare tomnatică, printre vii.

În multe din aceste zone am ajuns pentru că ne place să alergăm. Și am participat la mai multe curse de alergare.
Ne bucurăm când combinăm alergarea și vizita într-un anumit loc. Suntem recunoscători pentru locurile în care am ajuns.

Și tare ne-ar plăcea să adăugăm câteva locuri noi în această toamnă.

Recomandările noastre:

  • Dacă puteți să mergeți în cursul săptămânii, cu atât mai bine;
  • Pentru trasee vă recomandăm să vă informați despre dificultatea lor. Și să vă echipați corespunzător;
  • Cele mai faine peisaje le puteți prinde la sfârșit de septembrie – sfârșit de octombrie. Însă depinde și de fiecare zonă în parte;
  • Pentru unele zone fie optați pentru cazare & mâncare. Fie alegeți cazări în care să puteți să pregătiți ceva rapid de mâncare.

Alte zone în care sigur toamna se vede superb: Plaiul Foii, Lacul Roșu, Colibița, Maramureș, Cazanele Dunării.

Lista noastră nu este un top, iar ordinea este aleatorie, în funcție de experiențele noastre.

Toamnă frumoasă și plină de culoare să avem!

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins