Experiența L’Etape du Tour 2018 și itinerariul nostru prin Provence

Dragi clandestini,

În iulie am ajuns în Franța cu ocazia participării băieților noști clandestini la L’Etape du Tour, un concurs pentru cei pasionați de bicicletă și Turul Franței.

Practic în concurs ei au avut ocazia să facă o etapă din Turul Franței, și anume cea din Annecy – Le Grand-Bornand.

Experiența cursei L’Etape du Tour

A fost o experiență super faină atât pentru ei, cât și pentru noi, susținătorii.

Startul a fost din Annecy, un oraș superb, de care ne-am îndrăgostit imediat și despre care vom povesti pe larg într-un articol dedicat. Între timp vă lăsăm aceste imagini, care vorbesc de la sine.

 

Finish-ul a fost în stațiunea de sky Le Grand-Bornand. Deși este o zonă care prinde viață mai mult iarna, cursa în sine și miile de susținători au făcut o super atmosferă acolo. Iar vremea a fost foarte bună pentru aceștia, poate prea cald pentru ai noștri bicicliști.

Priveliștea de pe traseul cursei

Organizarea a fost impresionantă, având în vedere că erau aproximativ 15.000 de participanții și mii de susținători. Iar mai apoi, pe același traseu urma să treacă și etapa din Turul Franței, cu alți bicicliști și mii de suporteri.

Am petrecut o zi în Sport Village-ul dedicat și deși eu nu sunt atât de pricepută la biciclete, ce s-a întâmplat acolo m-a impresionat plăcut. Am putut testa biciclete, ne-am cumpărat diverse pentru bicicletă și am băut cafea bună de la Rapha.

 

Cum am ajuns în Annecy

Partea logistică a fost, poate, cea care ne-a dat cele mai mari provocări, mai ales băieților, care trebuiau să își aducă bicicletele.

Am ales un zbor cu Wizz Air până în Geneva, iar de acolo am mers cu autocarul până în Annecy. Noi am mers cu autobuzul T72, de la compania Transdev Haute-Savoie.

Deși aveam rezervare online, șoferul ne-a refuzat în primă fază, pentru că nu mai avea loc să pună cele trei biciclete ale băieților. După ce ne-am rugat de el, mai întâi în engleză, mai apoi încercând în franceză, am reușit să strecurăm bicicletele și am plecat spre Franța.

Tips: După cum știti, francezii nu prea vor să discute în engleză, așa că repetați puțin franceza, o sa fie de folos 🙂

  • Durată: 1 oră și jumătate
  • Cost: 14 Euro

Pentru deplasarea între cele două locații am închiriat o mașină pentru trei zile.

  • Cost: 130 Euro

Cazarea

Aceasta a fost o altă provocare, deoarece vă închipuiți că toți cei ajunși în acest orășel de la poalele Alpilor au vrut să stea cât mai aproape de startul sau de finish-ul cursei.

Noi fiind un grup de 5 persoane, ne-am dorit să stăm toți. Însă, pentru a putea găsi cazare, până la urmă ne-am împărțit în 2 și 3 persoane și așa ne-a fost mai ușor de găsit.

Cazarea noastră a fost în final la Hotel Campanile Annecy, din Cran Gevrier, aflat la vreo 3 km de centru.

Citește și: Buget de călător pe Coasta de Azur

Itinerariu

Cum tot aveam plănuit să ajungem la această cursă, ne-am gândit că putem să rămânem și să facem un mini circuit prin Provence. Așa am și făcut.

Bicicleta am trimis-o acasă cu un transport, iar noi am plecat în descoperirea zonei.

Am vizitat 6 orașe din cele 7 propuse, pentru că în una din zile nu m-am simțit foarte bine, așa că nu am reușit să ajungem în L’Isle-sur-la-Sorgue:

  • Avignon & L’Isle-sur-la-Sorgue 
  • Saint-Remy-De-Provence & Arles
  • Salon-de-Provence & Aix-en-Provence
  • Marseille
Marseille
Avignon
Arles
Salon-de-Provence

Înainte de a ne întoarce acasă, am avut o escală de 10 ore în draga noastră Italie, în Veneția.

Vom reveni cu articole dedicate pentru fiecare oraș, cât și despre costurile acestei nebunii.

Experiența a fost una super faină pentru noi, ne-am bucurat de fiecare oraș în parte, am călătorit mult cu autobuzul și cu siguranță avem ce povesti nepoților, dar și vouă 🙂

Până data viitoare, călătorii frumoase să aveți!

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins