Escapadă de o zi lângă București: Conacul Domniței Ralu (Casa Timiș)

Dacă sunteți în căutarea unei escapade de o zi, avem 2 recomandări pentru voi: Conacul dintre Vii și Conacul Domniței Ralu (mai nou Casa Timiș). 

Planul nostru de acasă era să ajungem la Conacul dintre Vii, să ne bucurăm de acesta, după care să mergem la Conacul Domniței Ralu – Casa Timiș, unde știam că putem lua și prânzul. Poate și la o cramă, să reîmprospătăm colecția de vin de acasă 🙂

Ajunși la primul dintre acestea, am descoperit că este închis pentru un eveniment privat. Așa că vom reveni cu altă ocazie. Ne-am urmat planul și am plecat către cel de-al doilea.

Cum ajungeți?

Drumul este destul de rapid, aproximativ o oră și 20 minute, indiferent spre care mergeți primul. Între cele două locații distanța este relativ mică și am parcurs-o în 20 de minute.

Conacul Domniței Ralu – Casa Timiș

Putem spune că ne-a fermecat încă de când am coborât din mașină!

Am găsit o curte foarte mare, multe locuri de parcare, un conac foarte bine îngrijit, la fel și terasa. Iar priveliștea, MI-NU-NA-TĂ.

Vedere Casa Timiș

 

După o scurtă ședință foto, am prins curaj și am intrat în conac. Imediat după pățania de la prima locație, am sunat și am întrebat dacă este deschis și se poate mânca. Recomandarea noastră este să faceți o rezervare.

Din fericire, când am ajuns nu era atât de aglomerat, însă la plecare am rămas surprinși de numărul mare de oameni care ajunseseră. Așa că, dacă tot ați plecat la drum, măcar să știți că veți găsi un loc.

Meniul îl puteți găsi pe site-ul lor. Nu este un loc ieftin, însă nici de neabordat. Mâncarea este foarte bună, iar oamenii primitori și rapizi. Iar restaurantul este foarte cochet decorat.

Ne-am bucurat de bunătăți tradiționale (care nici măcar nu au apucat a fi pozate), saramură de pui și prepeliță la cuptor în sos de vin.

 

După masă, am făcut o plimbare prin vii și ne-am bucurat de vremea bună din această toamnă târzie.

Citește și: Excursii de weekend la cramele din România

Cum suntem mari fani Toscana, ne-ar fi plăcut să ajungem și la o cramă, însă am ales să ne relaxăm puțin pe terasa conacului, unde ne-am simțit puțin ca în Italia. Poate cu următoarea ocazie vizităm și o cramă.

Plimbare prin vie

Această zi ne-a adus aminte de plimbarea noastră de toamnă prin viile din zona Dealu Mare, pe care am facut-o pe bicicletă. Așa că ne-am propus ca anul următor să repetăm experiența.

Cu siguranță ne-ar plăcea să ne și cazăm o noapte aici la Casa Timiș.

Vă recomandăm cu drag să faceți o vizită în zonă, mai ales că este atât de aproape. Și așa de frumos!

Până data viitoare, călătorii frumoase să aveți!

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins