Impresii din Ostuni și Matera

Dragii noști,

Revenim cu poveștile din orașele Ostuni și Matera. Acestea sunt și cele care ne-au plăcut cel mai mult.

CITEȘTE ȘI: EXPERIENȚA NOASTRĂ DIN REGIUNEA PUGLIA, ITALIA.

Ostuni

Am plecat din Bari Centrale, călătoria a durat aproximativ o oră și jumătate, iar biletul a fost 5,6 Euro.

Atenție! Gara din Ostuni este destul de departe de oraș. Există un autobuz, care nu circulă neapărat după program. Crezând că l-am ratat, noi am plecat pe jos și am făcut cam 30 de minute. Pe drum ne-am întâlnit cu autobuzul, însă nu am putut să îl oprim. În schimb ne-am bucurat de o super priveliște cu orașul.

O dată ajunși în centrul vechi, am fost plăcut surprinși de frumusețea acestuia. Își merită din plin numele de Oraș Alb. Ne-am plimbat pe străduțele înguste, am degustat ulei de măsline și am admirat căsuțele dichisite.

În final am ajuns la un punct panoramic, de unde am admirat din nou orașul. La întoarcere am reușit să ne sincronizăm cu autobuzul și în mai puțin de 10 minute am ajuns la garăi. Biletul costă 1,5 Euro.

   

Matera

După cum știți, acesta este al doilea cel mai vechi oraș locuit permanent, după Petra din Iordania. Vestigiile culturale din zona peșterilor numită „Sassi di Matera” din Matera au fost înscrise în anul 1993 pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco.

Am plecat din Bari Centrale și în aproximativ două ore am ajuns la destinație. Trenurile sunt operate de o companie privată (Ferrovie Appulo Lucane) și circulă pe o singură linie, așa că pot apărea întârzieri. Biletul costă 4,9 Euro.

Plecarea se face dintr-o clădire separată, undeva în dreapta gării centrale, aproape de cea de unde se pleacă spre aeroport.

    

Ajunși în centrul vechi, am rămas pur și simplu impresionați de cum arată orașul. Nici până acum nu ne-am dat seama cum a fost construit.

Chiar dacă vremea nu a ținut cu noi, am vizitat și ne-am bucurat de fiecare stăduță pe care am descoperit-o.

Am încheiat plimbarea cu o cafea și o gustare dulce de la una din pasticeriile din centru.

CITEȘTE ȘI: O ZI ÎN POLIGNANO A MARE ȘI MONOPOLI

Seara am revenit în Bari. De data aceasta cina a fost la La Locanda di Federico. Mai jos dovada unui antipasto specific zonei.

Călătorii frumoase să aveți!

URMĂREȘTE CĂLĂTORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins